Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu peste 1 mld. euro în noiembrie, dar intervenţiile băncii centrale pentru a apăra leul au fost sub acest nivel. O parte din scăderea rezervelor: plăţi efectuate din conturile Ministerului Finanţelor pentru achiziţia unor echipamente militare

Autor: Claudia Medrega 04.12.2019

Rezervele valutare de la BNR s-au diminuat în luna noiembrie 2019 cu 1,09 mld. euro, la 33,8 mld. euro, însă doar o parte din această scădere a reprezentat intervenţia băncii centrale pentru a tempera deprecierea monedei naţionale în raport cu euro, în timp ce o altă parte din scăderea rezervelor valutare a fost determinată de plăţi efectuate din conturile Ministerului Finanţelor aflate la banca centrală pentru achiziţia unor echipamente militare, potrivit unor surse din piaţa financiară. 

Premierul Ludovic Orban vorbea la jumătatea lunii noiembrie despre deblocarea sumei de 2 mld. lei pentru efectuarea plăţilor aferente contractului pentru rachetele Patriot, decisă împreună cu ministrul finanţelor. Diferitele plăţi realizate de Ministerul Finanţelor cum ar fi, de exemplu, şi rambursarea unor emisiuni de obligaţiuni denominate în euro ale Ministerului Finanţelor apar ca ieşiri din rezervele valutare. În noiembrie s-a operat şi rambursarea unei emisiuni de obligaţiuni denominate în euro a Ministerului Finanţelor Publice, în sumă de 1,57 mld. euro.