Era electrică dă peste cap industria auto: constructorii elimină peste 80.000 de poziţii

Autor: Catalina Apostoiu 05.12.2019

Anul 2019 se profilează a fi unul dintre cei mai slabi ani pentru angajaţii industriei auto mondiale pe fondul reducerii cererii şi unei schimbări tectonice a tehnologiei auto, companii ca Daimler şi Audi anunţând aproape 20.000 de disponibilizări numai în ultima săptămână, relatează Bloomberg.

În total, constructorii auto sunt pe cale să elimine peste 80.000 de poziţii în anii următori, potrivit calculelor Bloomberg.