INS reconfirmă creşterea economiei la 9 luni, la 4%, susţinută de comerţ, construcţii şi activităţi profesionale şi ştiinţifice, în timp ce industria şi agricultura au avut un impact negativ

Autor: Roxana Rosu 05.12.2019

Produsul Intern Brut a crescut în primele nouă luni ale anului cu 4%, în termeni reali, la 727,1 miliarde lei, preţuri curente, avansul economiei fiind susţinut în special de comerţ, construcţii şi activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, în timp ce industria şi agricultura au avut un impact negativ, arată datele publicate joi de INS.

Astfel, ramura economiei cu cea mai mare contribuţie la creşterea PIB a fost cea care include comerţul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, zona de hoteluri şi restaurante, cu o participare de +0,9%. În acelaşi timp, comerţul a avut o pondere de 18,4% la formarea PIB, în condiţiile în care volumul de activitate pe acest sector s-a majorat cu 5%.

Pe locul doi în privinţa contribuţiei la creşterea economiei s-au aflat construcţiile (+0,6%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (4,2%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (+16,6%), urmate de activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,5%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB, şi care au înregistrat o creştere cu 7,6% a volumului de activitate.

O contribuţie pozitivă semnificativă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,9%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor de 109,5%.

Sectorul de IT&C a contribuit cu 0,4% la creşterea PIB în primele nouă luni, având o pondere de 5,5% în formarea acestuia. 

De celaltă parte, un impact negativ la creşterea PIB au avut industria (-0,2%), cu o pondere de 22,6% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a redus cu 1% şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (-0,1%), cu o pondere de 5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a redus cu 4,1%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal consumului final al gospodăriilor populaţiei, al cărui volum s-a majorat cu 5,3% contribuind cu +3,3% la creşterea PIB. Pe locul doi se află formarea brută de capital fix (investiţiile), cu o contribuţie de +3,8%, şi al cărei volum s-a majorat cu 18,1%.

În schimb, un impact negativ la creşterea PIB l-au avut exportul net (-1,7%), consecinţă a creşterii cu 3,9% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (7,3%), şi variaţia stocurilor (-2,4%).

ÎN T3 2019, PIB=ul României a crescut cu 3% pe seria brută şi cu 3,2% pe seria ajustată sezonier, faţă de T3/2018. Comparativ cu T2/2019, PIB-ul a avansat cu 0,6%.  

Pe tot anul, evaluările de creştere economică merg de la 3,6% în cazul ING Bank la 4,2% în cazul Băncii Transilvania sau Unicredit Bank. Guvernul mizează pe o creştere de 4%.