Preşedintele Klaus Iohannis: Cred că o nouă Lege a pensiilor ar fi utilă. Guvernul Orban va face o analiză

Autor: Diana Grigore 08.12.2019

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o nouă Lege a pensiilor ar fi necesară, deoarece mulţi pensionari şi şefi de instituţii publice au semnalat inechităţi în legea actuală. Şeful statului susţine că Guvernul Orban va face o analiză în acest sens.

„Cred că o nouă Lege a pensiilor ar fi utilă, în condiţiile în care foarte mulţi pensionari şi conducători de instituţii publice semnalează inegalităţi şi inechităţi în actuala lege a pensiilor. Asta e o chestiune însă care nu se rezolvă nici într-o lună, nici în două. Sunt convins că Guvernul Orban va face o analiză serioasă, atentă a chestiunilor şi în măsura în care va fi nevoie de o nouă lege se va discuta la momentul potrivit”, a declarat Klaus Iohannis.

Actuala Lege a pensiilor a fost promulgată în iulie 2019 şi prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 septembrie 2019 - 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 - 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 - 1.875 lei.