Bursa este la un maxim al ultimului deceniu, dar tranzacţiile sunt cele mai reduse din 2016 încoace: doar 39,5 mil. lei pe zi. Lichiditatea medie zilnică se află în continuă scădere din 2017 încoace, când aceasta se situa la 47,8 mil. lei, rulajul mediu zilnic tranzacţionat ajungând la 46 mil. lei în 2018 şi la 39,4 mil. lei în 2019

Autor: Tibi Oprea 06.12.2019
Bursa românească înregistrează cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani prin prisma nivelului indicelui principal BET, dar rulajul mediu zilnic de tranzacţionare pe acţiuni este cel mai scăzut din 2016 încoace, adică de 39,5 milioane de lei (8,8 mil. euro). Spre comparaţie, în 2018 rulajul mediu zilnic a fost de 46 milioane de lei, arată datele BVB.

Analiştii trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte discrepanţa dintre cei doi indicatori şi spun că nivelurile indicilor bursieri sunt nesustenabile în lipsa unei lichidităţi pe măsură.