Americanii de la Broadhurst s-au răzgândit: nu mai vor să lichideze fabrica Electroaparataj din Târgovişte

Autor: Tibi Oprea 06.12.2019

Fondul de investiţii Broadhurst In­vest­ments, acţionarul majoritar al Electro­aparataj Târgovişte (simbol bursier - ELJ), companie listată la BVB cu activitate în fabricarea de aparatură electrică şi accesorii electrotehnice, a decis joi, la a doua convocare, să oprească dizolvarea voluntară a so­cietăţii şi astfel compania să-şi continue activitatea.„Se constată faptul că, de la data adoptării Hotărârii nr. 1 din data de 11.06.2019 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii (Hotărârea nr. 1/11.06.2019) prin care a fost aprobată dizolvarea voluntară a Societăţii, nu a fost făcută către acţionari nicio repartiţie din activul Societăţii, aferentă procedurii de dizolvare a Societăţii“, se arată într-un raport la bursă.

Astfel, acţionarul cu 55,3% din capitalul social al companiei a aprobat revenirea asupra dizolvării voluntare a societăţii şi, pe cale de consecinţă, a aprobat continuarea activităţii şi a constatat neîncetarea mandatelor direc­torilor şi membrilor consiliului de administraţie. Între companie şi Sin­dicatul Valahia există de mai multă vre­me tensiuni. La jumătatea acestui an, compania a publicat la bursă un do­cument prin care arata că deşi a crescut salariile cu 18% în 2018 şi cu 7,2% în 2019 şi, respectiv, că în aceeaşi perioadă bunurile şi serviciile s-au scumpit cu 22,3%, compania nu poate să susţină alte creşteri salariale solicitate, astfel că Sindicatul Valahia a convins personalul să intre în grevă la acel moment. 

Electroaparataj Târgovişte este desprinsă din celebra Electroaparataj Bu­cureşti, unde americanii de la Broad­hurst au cumpărat terenul poziţionat în apropierea Stadionului Naţional, şi au trimis producţia la Târgovişte. Al doilea cel mai mare acţionar al Electroaparataj este Metex Big Bucu­reşti, cu o participaţie de 14,7% din numărul de acţiuni. Momentan, acţiunile companiei sunt suspendate de la tran­zacţionare. Emitentul are 4,3 mil. lei capitalizare.