Ministrul Muncii: Lucrăm la un proiect de interzicere a cumulării pensiei cu salariul de la stat

Ziarul Financiar 07.12.2019

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat, sâmbătă, că lucrează la un proiect de lege de interzicere a cumulării pensiei cu salariul de la stat, măsura fiind considerată una justă: „După ce primeşte pensia, se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că poate munci”.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, sâmbătă, la DigiTV, că se lucrează la un proiect de lege de interzicere a cumulării pensiei cu salariul la stat.

„Da, se lucrează la un proiect de lege, în cadrul echipei mele, la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante pe care echipa mea mi-a prezentat-o. Urmează să o finalizăm, pe măsură ce colectăm toate informaţiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere şi, în foarte scurtă vreme, voi prezenta o propunere coerentă colegilor mei de cabinet, urmând să decidem care este forma finală, respectiv calea, în ce măsură va fi prins într-un proiect de lege transmis Parlamentului, va fi prins într-o altă formă de reglementare. Deocamdată suntem în plin proces de elaborare a unei variante”, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul consideră că o astfel de măsură este justă, câtă vreme după ce ies la pensie, unii români se angajează tot la o instituţie publică.

„Are legătură în primul rând cu faptul că trebuie să existe o justă măsură pentru cei care deşi au vârsta la care pot lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează tot în sistemul public, are legătură cu justeţea unei măsuri faţă de o situaţie dată în care o persoană, deşi în plină forţă de muncă, după ce primeşte pensia, se angajează tot într-o instituţie publică, de unde vine concluzia că ea poate munci în continuare . Acesta este principalul raţionament care m-a determinat să mă apuc de elaborarea unui asemenea proiect”, a mai spus Alexandru.

Ministerul Muncii a finalizat un proiect de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, au declarat, de vineri, surse guvernamentale pentru MEDIAFAX. Actul normativ ar urma să fie trimis la celelalte ministere pentru a primi un punct de vedere, au adăugat sursele citate.

În anul 2009, Guvernul Boc a emis o ordonanţă de urgenţă cu acelaşi obiect de reglementare, cei care intrau sub incidenţa actului normativ fiind obligaţi să aleagă între pensie şi salariul de la stat.

La articolul 17, Legea 329/2009 prevedea că:

„Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.

În septembrie 2014, Parlamentul a abrogat acele prevederi ale Legii 329/2009, proiectul legislativ fiind iniţiat de aleşi ai PSD şi susţinut de Guvernul de atunci.

Ulterior, PNL a depus, la finalul lunii februarie a acestui an, un proiect de lege privind reglementarea cumulului pensiilor cu câştigul salarial. Iniţiativa legislativă a fost adoptată tacit, în luna iunie, de către Senat. Proiectul este în procedură legislativă la Camera Deputaţilor.