Florin Cîţu: Evaluăm programele PSD. Este clar că trebuie să reducem deficitul

Autor: Mihai Gongoroi 07.12.2019

Cabinetul Orban este în proces de evaluare a programelor economice ale Guvernului anterior, iar programele care nu sunt benefice vor fi eliminate, deoarece deficitul pentru anul viitor trebuie redus, a anunţat sâmbătă ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

"Obiectivul nostru e acela de a elimina risipa şi de a fi siguri că banii colectaţi din taxe şi impozite merg către domenii productive din economie şi eu cred că e suficient. Ştiţi foarte bine că pentru anul viitor construcţia bugetului porneşte de la un deficit de 4% (4,4% - n.r.) şi trebuie să le arătăm partenerilor şi investitorilor că suntem parteneri responsabili. De aceea am luat mai multe măsuri în calcul, mă uit la evaluarea acelor programe pe care le-a promovat guvernul trecut să vedem care dintre ele au fost bune pentru economie şi care nu au fost bune", a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la Realitatea Plus.

Ministrul Finanţelor a precizat că printre măsurile aflate în analiză se numără eliminarea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Toate reducerile de cheltuieli analizate vor duce deficitul la 3,5% din PIB în anul 2020, a adăugat liberalul.

"Pentru anul viitor, dacă continuăm cu programele PSD care aruncau bani în stânga şi dreapta, dezechilibrele economice s-ar fi accentuat. De aceea există un set de măsuri pe care dorim să-l luăm, le vom discuta în primul rând politic în Partidul Naţional Liberal. Ne vom uita şi la eliminarea acelui cumul de pensii cu salariile, la stat. Mi se pare că e o măsură care nu îşi are rostul şi e o măsură care a favorizat. (…) Ideea e că toate aceste programe sunt evaluate şi vedem dacă măsurile sunt benefice pentru România. Poate unele sunt bune şi vor rămâne. E clar că trebuie să reducem deficitul pentru anul viitor şi de aici şi aceste măsuri", a explicat Cîţu.

Întrebat dacă Executivul Orban pregăteşte multe concedieri în sectorul public, Florin Cîţu a spus că trecerea de la 24 la 16 ministere dă un semnal că este necesar un aparat de stat mai suplu.

"Nu poţi rămâne cu acelaşi aparat. Am spus înainte de a intra la guvernare că vom avea un guvern suplu cu 16 ministere, am făcut asta. Am spus că sectorul privat nu va mai duce povara ineficienţei unor măsuri de stânga, am făcut asta. Acum trebuie să mergem mai departe şi avem soluţii, pentru că dacă nu vom lua măsuri, vom fi penalizaţi şi de investitori, şi de Comisia Europeană şi de toţi partenerii noştri", a completat ministrul de Finanţe.

El a mai spus că 2020 este anul de stabilizare a economiei şi de înscriere a creşterii economice pe o traiectorie sustenabilă care să înceapă încă din 2021.

"Anul 2020 e unul de stabilizare şi curăţare a economiei", a conchis Cîţu.

Anterior, ministrul de Finanţe anunţa, pe Facebook, că luni va da detalii, în premieră, despre bugetul pe 2020 şi despre un plan de măsuri pentru stabilizarea economiei naţionale, după moţiunea simplă depusă de PSD împotriva sa la Senat.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat, sâmbătă, că Guvernul are în lucru un proiect de lege de interzicere a cumulării pensiei cu salariul la stat.