Marile bănci ale lumii vor continua să pompeze bani în 2020, dar vor reuşi să respingă şocul războiului comercial?

Autor: Catalina Apostoiu 09.12.2019

Marile bănci centrale ale lumii vor continua să pompeze lichiditate pe pieţele financiare şi în economii anul viitor, deşi într-un ritm mai lent decât în ultima vreme, scrie Bloomberg.

Creşterea combinată lunară a bilanţurilor băncii centrale americane, Băncii Centrale Europene şi băncii centrale a Japoniei va încheia 2019 la cel mai ridicat nivel din 2017, în condiţiile în care fiecare dintre acestea înghite obligaţiuni fie pentru a-şi impulsiona economiile, fie pentru a diminua presiunile de pe pieţe, potrivit Bloomberg.

Deşi ritmul achiziţiilor va atinge maximul la sfârşitul anului şi va încetini în 2010, creşterea marchează totuşi o inversare faţă de începutul acestui an, când bilanţul total era în scădere, Fed-ul reducându-şi în mod activ deţinerile, banca Japoniei fiind singura care realiza achiziţii în creştere. Întrebarea este cât de eficiente vor fi achiziţiile în condiţiile în care economia mondială este în continuare ameninţată de războiul comercial dintre SUA şi China.

Calculele Bloomberg arată că creşterea combinată a bilanţurilor celor mai mari trei bănci centrale se va apropia de 100 mld. dolari pe lună până la sfârşitul acestui an. Ritmul va încetini oarecum în 2020, ajungând la aproximativ 50 mld. dolari până la mijlocul anului viitor.

Investitorii salută lichiditatea suplimentară. Aceasta în pofida argumentelor preşedintelui Fed Jerome Powell că achiziţiile americane nu echivalează cu o relaxarea cantitativă pentru că se concentrează pe active pe termen foarte scurt.

Dacă creşterea bilanţurilor va impulsiona cererea economică rămâne de văzut. Creşterea economiei mondiale rămâne modestă în pofida unui deceniu de politică monetară ultrarelaxată.

“În pofida volumului ridicat de lichiditate, companiile ezită să investească”, arată Chua Hak Bin de la Maybank Kim Eng Research. Ben Emons, de la Medley Global Advisors, este mai optimist, arătând că noul episode de QE va fi mai eficient decât cele anterioare pentru că economia mondială nu este în criză, astfel că există şanse mai mari ca lichiditatea să impulsioneze cheltuielile.

În cazul Fed, bilanţul creşte mai rapid decât decât în trecut. Bilanţul băncii centrale a Japoniei, care a crescut rapid de la lansarea unui masiv pachet de relaxare monetar în 2013, a crescut cu 4,2% în ultimul an, la 577.000 mld de yeni (5,3 mld $) pe 20 noiembrie.

În cazul BCE, Christine Lagarde preia un bilanţ care a crescut la aproape 4.700 mld de euro, sau de patru ori dimensiunea pe care o avea înainte de criza financiară.

Şi alte bănci, ca cea a Australiei, ar putea adopta măsuri de relaxare cantitativă.