Avocaţii de la Ţuca Zbârcea s-au asociat cu firma de investment banking a lui Liviu Giugiumica pentru a vinde companii româneşti

Autor: Cristina Roşca 09.12.2019

Casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii se aso­ciază cu firma de investment banking şi corporate fi­nance Trident Capital Investment pentru a oferi servicii in­tegrate clienţilor interesaţi de o listare sau de o vânzare - totală sau parţială - a companiei lor. Focusul va fi pe companiile antreprenoriale româneşti.

„Acum avem trei mandate de vânzare - doar companii româneşti - şi sunt alte 12 proiecte în pipeline, majoritatea tot pe partea de vânzare. Focusul nostru sunt companiile antreprenoriale“, spun Liviu Giugiumica, fondatorul şi cel care conduce Trident Capital Invest­ment, şi Gabriel Zbârcea, managing partener al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Asocierea dintre cele două firme vine ca urmare a dez­voltării anumitor sectoare economice, precum şi a ma­turizării clasei de antreprenori din România. Acest lucru duce în acelaşi timp la creşterea cererii de servicii specializate de genul celor oferite de cele două firme.

„Practic, pe lângă serviciile de consultanţă juridică ale Ţuca Zbârcea & Asociaţii sau cele de consultanţă fiscală oferite de divizia noastră de specialitate, un antreprenor interesat de dezvoltarea afacerii sale va putea beneficia de suport pentru atragerea investitorilor potriviţi, în baza unor analize financiare şi studii de piaţă profesioniste“, explică Zbârcea.