Aplicaţia zilei: Senza

Autor: Ioana Nita 10.12.2019

Nume: Senza

Platformă soft:  Google Android, Apple iOS Preţ: gratis

Dezvoltator: Senza

Funcţionalitate: aplicaţia le oferă utilizatorilor o modalitate pentru a ţine evidenţa cantităţilor de macronutrienţi pe care îi consumă - carbohidraţi, proteine şi grăsimi, fiind utilă mai ales pentru persoanele care urmează o dietă ketogenică (bogată în grăsimi şi săracă în carbohidraţi). Aplicaţia determină necesarul optim de macronutrienţi pentru fiecare utilizator în parte, în funcţie de nevoiele specifice lor, astfel încât aceştia să ştie câţi carbohidraţi, proteine şi grăsimi au nevoie pentru a slăbi sau a se menţine în formă. Aceştia pot înregistra în aplicaţie alimentele pe care le consumă pentru a ţine evidenţa, având totodată acces la o serie de reţete specifice dietei “keto”. De asemenea, utilizatorii pot monitoriza şi cantitatea de magneziu, potasiu sau sodiu consumată zilnic. În plus, aplicaţia le pune la dispoziţie utilizatorilor şi un ghid pentru primele cinci zile “keto” astfel încât începătorii să facă mai uşor tranziţia la această dietă.