Fondul de investiţii Earlybird, care a descoperit UiPath, face o nouă investiţie în România: Compania IT FintechOS, condusă de Teodor Bildăruş, atrage o nouă finanţare, de 14 mil.dolari, pentru a menţine ritmul rapid de creştere şi pentru extinderea operaţiunilor la nivel global

Autor: Cristina Bellu 10.12.2019

FintechOS, start-up-ul fondat în 2017 de Teodor Blidăruş şi Sergiu Neguţ, specializat în dezvoltarea de soluţii de transformare digitală pentru industria financiară, a atras o nouă finanţare, de 14 mil. dolari, care va fi utilizată pentru a continua ritmul rapid de creştere a companiei şi pentru extinderea operaţiunilor sale în Europa, dar şi în Asia de Sud-Est şi Statele Unite.

Finanţarea a fost condusă de Digital East Fund al Earlybird Venture Capital, unul dintre primele fonduri de investiţii care au pariat pe UiPath - primul unicorn din industria locală de IT şi OTB Ventures, cu participarea de tip follow-on a investitorilor existenţi Gapminder Ventures şi Launchub.

Totodată, start-up-ul anunţă că va investi puternic în dezvoltarea mai multor aplicaţii, servicii şi soluţii financiare accesibile instant, pentru a facilita accesul la servicii cu valoare adăugată şi personalizate pe multiple canale.

“Abordarea noastră are în centrul său clientul, nu tehnologia. Am creat FintechOS cu obiectivul de a transforma industria financiară, oferind băncilor şi companiilor de asigurări oportunitatea de a acţiona şi de a reacţiona mai repede decât organizaţiile fintech, şi de a oferi clienţilor o experienţă superioară, contextuală, într-un timp foarte scurt. Cu FintechOS băncile şi asigurătorii pot crea aproape instantaneu servicii hiper-personalizate şi experienţe îmbunătăţite considerabil pentru clienţii lor”, spune Teodor Blidăruş, CEO şi Co-Founder al FintechOS.

La rândul său, Sergiu Negut, Co-Fondator FintechOS consideră că este cea mai rapidă poveste de creştere în care s-a implicat până acum.

“Dincolo de succesul FintechOS, cred că avem încă o validare că ecosistemul de antreprenori, business angels şi fonduri de investiţii începe să funcţioneze în România”.