Începe un nou război: Turcia ar putea interveni militar în Libia

Autor: Mihai Draghici 10.12.2019

Turcia ar putea lansa o intervenţie militară în Libia, a avertizat marţi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de postul TRT şi de agenţia de presă ANSA.

"În cazul în care vom fi invitaţi de Guvernul Fayez al-Sarraj pentru o intervenţie militară, Turcia va decide autonom ce tip de iniţiativă va efectua", a declarat Recep Tayyip Erdogan.

Liderul de la Ankara a criticat susţinerea oferită de Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Egipt generalului insurgent Khalifa Haftar, precizând că va discuta despre această problemă cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Pe 27 noiembrie, la Istanbul, a fost semnat un memorandum de înţelegere privind delimitarea frontierelor maritime în largul Libiei.

Confruntări militare de amploare au loc de câteva luni la periferia capitalei Libiei între grupul paramilitar Armata Naţională Libiană, condus de mareşalul Khalifa Haftar, şi trupele Guvernului de uniune naţională condus de Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională. Sute de persoane au fost ucise, iar mii au fost rănite în confruntări. Zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza luptelor.