Peste 40% dintre managerii IT din România spun că organizaţiile lor au fost vizate de atacuri cibernetice în ultimii doi ani

Autor: Roxana Rosu 10.12.2019

Peste 40% dintre managerii IT din România spun că organizaţiile lor au fost vizate de atacuri cibernetice în ultimii doi ani, în timp ce 27% au recunoscut că nu ştiu dacă firma a fost targetată sau nu, relevă studiul „Connect Romania 2019” realizat de Cisco.

La sondaj au participat peste 500 de specialişti IT.

Anul trecut, managerii IT considerau că lipsa conştientizării ameninţărilor de securitate la nivel de top management este principalul obstacol în securizarea companiei în faţa ameninţărilor cibernetice, dar în acest an participanţii la studiu spun că principal obstacol este lipsa bugetului (46,5%).