Alexandru Burghiu, directorul general al Termoenergetica (fost RADET): Mai avem doar 4 centrale termoelectrice din 6

Autor: Răzvan Botea 12.12.2019

Alexandru Burghiu, directorul general al companiei Termoenergetica, fosta RADET, a spus în cadrul evenimentului ZF Energie că din 6 centrale termoelectrice (CET-uri) au mai rămas 4 şi acesta este unul dintre principalele motive pentru care sunt probele la reţeaua de dsitribuţie a agentului termic în sectoarele 1 şi 2 ale Bucureştiului.

„Mai avem doar 4 CET-uri din 6 şi de aceea se întâmplă foarte multe neplăceri în zona sectoarelor 1 şi 2 – Colentina, Pantelimon. Nu este o problema de un an - doi, este o problema de 15 ani. S-a ajuns la asemenea probleme pentru că singurul mare proiect de investiţii a început în 1995 şi s- au înlocuit în jur de 100 km de ţeavă”, a spus Burghiu în cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar.