PIB-ul per capita al României, raportat la puterea standad de cumpărare, a ajuns în 2018 de la 65% din media UE, plus două puncte faţă de 2017

Autor: Iulian Anghel 13.12.2019

România a câştigat două puncte procentuale în media UE a PIB-ul per/capita în PPS (paritatea puterii de cumpăre, un indice care armonizează inflaţia n ţările UE), ajungând la 65% din această medie, faţă de 63% în 2017.

Datele publicate de Eurostat, oficiul de statistică al Uniunii Europene, nu modifică însă clasamentul de anul trecut, România rămânând, în ciuda creşterii economice din ultimii ani, una dintre cele mai sărace ţări din UE. Un PIB/capita în PPS mai mic decât al României îl are Bulgaria (51% din media UE) şi Croaţia (63% din Media UE). Între ţările din ECE, Cehia este cea mai avansată, ajungând în 2018 la 91% din media UE a PIB/capita în PPS la egalitate cu Spania şi peste ţări intrate mai demult în Uniune ca Portugalia (77%) sau Grecia (68%). Polonia este la 77% din media UE a PIB/capita în PPS, Slovenia la 78%, Slovacia la 73% şi Ungaria la 71%.