Ludovic Orban despre problema infrastructurii feroviare: Mai mult de 60% din reţeaua feroviară a depăşit termenul de reparaţii

Autori: Laura Albu , Firuta Flutur 16.12.2019

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Forumul Capitalului Românesc, că peste 60% din reparaţiile feroviare au termenul depăşit, iar dintre ţările care au avantajul de a fi "porţi estice ale UE" până şi Bulgaria "se mişcă mai repede".

"Una din marile probleme pe care le avem este că reţeaua foarte mare pe care o avem de cale ferată se află în stadiu de degradare. Sunt kilometri şi kilometri, mai mult de 60% din reţeaua feroviară a depăşit termenul de reparaţii. Se circulă cu peste 1000 de limite de viteză şu sunt în jur de 1200 de poduri la care s-a depăşi termenul de reparaţii. Cu cât mergem mai încet cu atât ne costă mai mult. În ultimii 30 de ani calea ferată a fost tratată drept o cenuşăreasă a infrastructurii. Trebuie să schimbăm această mentalitate", a explicat premierul.

Acesta a mai spus că deşi Romînia are avantajul de a fi una "dintre porţile de Est ale UE" nu este la fel de rapidă în infrastructură faţă de altele aflate în aceeaşi situaţie.

"Totdeauna am susţinut că România are un avataj uriaş de a fi o poartă de Est a Uniunii Europene, nu suntem în schimb singura poartă de Est. Din păcate alte porţi de Est se mişcă mult mai repede decât noi. Bulgaria a construit podul Calafat-Vidin înainte ca noi să finalizăm legătura între Portul Constanţa şi graniţa de Vest. Clar unul dintre obiectivele noastre este de a finaliza această legătură. Mai avem câteva obiective: Autostrada de Sud a Bucureştiului, pentru că nu poţi să închizi coridorul 4 dacă nu faci Autostrada de Centură a Capitalei, Centură care este sufocantă în momentul de faţă", a mai declarat Ludovic Orban.