Undă verde pentru restaurarea Cazinoului: După 5 ani de încercări şi 4 licitaţii anulate, clădirea Cazinoului din Constanţa poate fi reabilitată

Autori: Andrei Leonte , Mediafax 19.12.2019

Compania Naţională de Investiţii poate semna contractul de restaurare a Cazinoului din Constanţa după ce societatea care a contestat licitaţia a renunţat, joi, la cererea depusă la CNSC. Astfel, după 5 ani de încercări şi 4 licitaţii anulate, clădirea Cazinoului din Constanţa poate fi reabilitată.

Societatea care a contestat cea de-a patra licitaţie pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa a renunţat, joi, la cererea depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Aceasta era ultima posibilitate legală prin care societatea mai putea să oprească licitaţia.

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat, pentru MEDIAFAX, că speră ca până la sfârşitul anului să se semneze contractul de restaurare şi, din primăvară, să înceapă efectiv lucrările.

„Şi-a retras contestaţia. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi în ajun de Crăciun. Cazinoul are o valoare simbolică, esenţială pentru municipiul Constanţa, îndrăznesc să spun pentru Dobrogea şi pentru România. Sper ca până la sfârşitul acestui an să fie semnat contractul pentru proiectare şi execuţie lucrări de reabilitare şi restaurare în Cazino. Mi-aş dori din toată inima ca acest eveniment important să aibă loc la Constanţa, dar, chiar dacă nu va avea loc la Constanţa, m-aş mulţumi să fie până la sfârşitul anului semnat contractul. Conform procedurii, vor urma trei luni pentru etapa de proiectare şi 24 de luni pentru perioada de execuţie. Asta înseamnă că sunt toate condiţiile îndeplinite ca în primăvara acestui an să înceapă reabilitarea simbolului oraşului nostru”, a spus Decebal Făgădău.

Istoria licitaţiilor pentru restaurarea monumentului începe în 2014, când Cazinoul a fost predat de Primăria Constanţa către Compania Naţională pentru Investiţii în vederea reabilitării. În 2015, CNI a alocat, pentru prima dată, banii pentru restaurarea monumentului - 8,5 milioane de euro, iar demersurile juridice au început. Timp de trei ani au fost anulate tot atâtea licitaţii, după ce mai multe contestaţii ale firmelor participante au fost acceptate de instanţe sau de CNSC.

În 2018, după anularea celei de-a treia licitaţii, la Constanţa a venit o echipă de experţi din partea Europa Nostra şi a Institutului Băncii Europene de Investiţii, după ce Cazinoul a intrat pe lista celor mai periclitate 7 situri din Europa (7 Most Endangered). După vizita din vara lui 2018, experţii au alcătuit un raport tehnic în care au arătau deficienţele proiectului de restaurare, au criticat acordul superficial dintre Primărie şi CNI, dar, poate şi mai important, au arătat că suma de 8,5 milioane de euro pusă la bătaie de CNI este mult prea mică, pentru restaurarea Cazinoului fiind nevoie de cel puţin 13 milioane de euro.

În 2019 s-a organizat a patra licitaţie, după ce a fost refăcută documentaţia. Câştigătoare a fost declarată o asociere de firme, însă şi această licitaţie a fost contestată la CNSC.

Istoria Cazinoului începe în 1898, când Comisia de înfrumuseţare a oraşului Constanţa decidea crearea unei faleze artificiale în mijlocul căreia să fie construit noul Cazino.

Lucrările efective au început în anul 1903, iar în 15 august 1910, în ziua de Sfânta Maria, bijuteria Art Nouveau era finalizată. La momentul festiv au participat principele Ferdinand, premierul Ionel Brătianu şi alte personalităţi de marcă ale vremii.

Cazinoul din Constanţa a fost ridicat după planurile arhitectului francez Daniel Renard.

Imediat după 1910, Primăria Constanţa avizează jocurile de noroc şi concesionează Cazinoul unui investitor, obligându-l să construiască un hotel de lux, la mică distanţă de Cazino, special pentru jucătorii de aici, veniţi din toate zările.

În timpul Primului Război Mondial, Cazinoul a fost pus la dispoziţia Crucii Roşii Române şi transformat în spital pentru răniţi. După terminarea războiului, primăria a reabilitat stricăciunile între anii 1919-1920.

În anul 1928 se face o nouă reabilitare, iar în anul 1936 jocurile de noroc au fost interzise şi nu au mai fost reluate niciodată până astăzi.

Vremea celui de-al Doilea Război Mondial, la începutul anului 1941, a găsit Cazinoul gazdă a trupelor germane, iar în anul 1943 clădirea este lovită de bombele lansate de avioanele sovietice.

În perioada comunistă, jocurile rămân interzise, iar Cazinoul devine restaurant de lux şi este reabilitat, pentru ultima dată, în anul 1986. Perioada de după `90 a transformat Cazinoul din Constanţa într-un obiectiv ruinat greu de restaurat.