​Bloomberg: Bursa de la Bucureşti este a treia cea mai performantă din lume în 2019. Cele două pieţe de capital care au ”furat” coroana României

Autor: Tibi Oprea 20.12.2019

Bloomberg, agenţie americană de ştiri, scrie că Bursa de Valori de la Bucureşti este a treia cea mai performantă din lume în 2019, fiind pe podium alături de Grecia şi Rusia, în contextul în care în urmă cu un an, pe 18 decembrie, acţiunile de la bursa românească s-au prăbuşit pe fondul perspectivelor “taxei pe lăcomie” anunţate de Guvernul PSD.

Astfel, optimismul legat de un nou Guvern prietenos cu piaţa de capital a determinat transformarea acţiunilor “din paria în apreciate”, indicele principal BET înregistrând un avans de circa 34% în 2019, respectiv a treia cea mai bună dinamică din rândul celor 94 de pieţe analizate de Bloomberg.

Acţiunile din a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană beneficiază de câştiguri îmbunătăţite, creştere economică rapidă şi, încă, evaluări ieftine după ce indicele a atins minimul ultimilor ani în ianuarie ca urmare a Ordonanţei 114. De asemenea, la baza creşterilor a stat şi promovarea Bursei româneşti la statutul de piaţă emergentă secundară de către agenţia de rating FTSE Russelll.

Pe de altă parte, premierul nou ales Ludovic Orban, a promis să abroge câteva dintre politicile controversate ale predecesorului său, inclusiv aşa-numita “taxă pe lăcomie” impusă în cazul băncilor. Guvernul condus de acesta a promis de asemenea listarea unei oferte a producătorului de energie Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie din portofoliul statului, precum şi a altor companii de stat.

ZF a scris, pe baza datelor de la Bloomberg, că Bursa de Valori Bucureşti este a doua cea mai performantă din Uniunea Europeană.

De altfel, includerea Kuweitului în indicele MSCI pentru pieţe emergente în 2020 ar trebui să determine intrări de cash în România, în contextul în care ponderea acţiunilor româneşti în acest indice va creşte de la 8,5% la 11,8%.

“Piaţa românească continuă să tranzacţioneze la multiplu PER de 9X şi un randament mediu al dividendelor de 8%, astfel că va rămâne atractivă şi în 2020. Dacă performanţa continuă, ar trebui să fie nume mai mici în sectorul de consum – precum MedLife sau Purcari – companii care merg bine, în creştere şi private care credem că ar putea evolua bine în 2020. Dimensiunile companiilor cresc, există câteva IPO-uri mari în pregătire, iar mai devreme sau mai târziu piaţa va îndeplini criteriile MSCI. Credem, totuşi, că probabil acestea nu o să fie îndeplinite în 2020”, spune Tim Umberger de la East Capital Moscow.