Alro Slatina se apreciază puternic la bursă pe fondul aprobării unei scheme de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie

Autor: Liviu Popescu 20.12.2019

Alro Slatina (simbol bursier ALR), cel mai mare producător de aluminiu din România, se apreciază puternică vineri după-amiază la bursa de la Bucureşti ca o reacţie pozitivă a investitorilor la ajutorul de stat pe care Guvernul l-a aprobat pentru susţinerea marilor consumatori de energie electrică.

“Investitori au intrat în piaţă fiindcă se aşteaptă să se ofseteze din pierderile din preţurile plătite pe preţ exagerat al energiei”, spune Radu Ionescu, broker la Swiss Capital, cel mai mare interemediar de la bursa românească.

Astfel Alro Slatina se apreciază cu 7% la ora redactării acesti ştiri, pe un rulaj de tranzacţionare de circa 380.000 de lei, arată datele de la bursă.

Publicaţia e-nergia notează că Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii prin intermediul certificatelor de emisii de CO2, potrivit ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Schema de ajutor de stat va avea un buget total de 331 milioane euro.