Care au fost tranzacţiile anului 2019: finanţarea UiPath, achiziţia birourilor NEPI şi preluarea unui pachet minoritar în Superbet, pe podium

Autor: Cristina Roşca 23.12.2019

Investitorii financiari şi strategici au continuat să se uite către România şi să facă achiziţii, deşi numărul de tranzacţii este mai mic decât în anii anteriori, conform datelor ZF. Se remarcă un apetit crescut pentru tranzacţii în rândul antreprenorilor locali, printre aceştia numărându-se fondatorii Fan Courier, cei al companiei de distribuţie Aquila, Dan Ostahie (Altex) şi familia Pavăl (Dedeman). Sectorul imobiliarelor şi construcţiilor a dat cele mai multe mutări.



Peste 40 de tranzacţii im­por­tante s-au semnat în 2019 pe piaţa din România, va­loarea cumulată a aces­to­ra depăşind 2 mld. euro, conform cal­cu­lelor ZF pe baza datelor din piaţă. Deşi anul a început timid, cu un prim trimestru mult sub nivelul din primele trei luni din 2018, piaţa de M&A şi-a revenit treptat pentru ca în ultimele săptămâni din noiembrie şi primele din decembrie să curgă cu anunţuri privind noi şi noi dealuri. Situaţia poate fi explicată prin faptul că investitorii vor să încheie negocierile până la finalul anului astfel că multe discuţii începute acum mai multe luni se concretizează acum.

Cea mai mare „tranzacţie“ a anului dintre cele identificate de ZF este de fapt o nouă majorare de capital pentru uni­cornul UiPath, majorarea de 500 mil. euro (560 mil. dolari) ducând evaluarea companiei la peste 6 mld. euro (7 mld. dolari). Podiumul este completat de o nouă mutare din imobiliare, şi anume, AFI Properties cumpără cu 290 mil. euro birourile NEPI-Rockcastle, în cea mai mare tran­zacţie din istoria pieţei locale de bi­rouri.