Economia după 30 de ani de la ieşirea din regimul de economie de stat: România a fost campioană la creşterea PIB, iar PIB/locuitor a ajuns la o pondere de 60% din media zonei euro

Autor: Roxana Rosu 23.12.2019

Se împlinesc 30 de ani de când România a ieşit din regimul de economie controlată de stat. În acest interval am asistat la ameliorarea semnificativă a nivelului de dezvoltare, îndeosebi ca urmare a procesului de integrare europeană. În contrapartidă, economia internă nu a reuşit să depăşească fenomenul deficitelor gemene, dată fiind discontinuitatea reformelor structurale, arată o analiză a Băncii Transilvania.

Din perspectiva evoluţiei ritmului de creştere economică şi dinamicii PIB/locuitor pe parcursul ultimelor decenii România a fost campioană la nivelul UE. PIB/locuitor (ca procent din zona euro, la paritatea puterii de cumpărare) a crescut de la aproximativ 22% în 2000 la 47% în 2009 şi peste 60% în 2018.

PIB-ul nominal s-a majorat de la 40,6 miliarde euro în 2000 la 146,6 miliarde euro în 2008 (anul resimţirii Marii Recesiuni) şi de la 125,2 miliarde euro în 2009 la peste 204 miliarde euro în 2018. Totodată, ponderea PIB-ului României în PIB-ul UE a urcat de la 0.4% în 2000 la 1% în 2009 şi peste 1.3% în 2018.

În 2017 România a depăşit Grecia, în 2018 Portugalia şi foarte probabil în 2019 Finlanda din perspectiva PIB-ului nominal. În acest context, există potenţial ca PIB-ul nominal să se poziţioneze în primele 10 din Uniunea Europeană până la finalul deceniului viitor.

”Atragem atenţia cu privire la potenţialul ridicat de continuare a proceselor de creştere şi dezvoltare în România în deceniul următor, mai ales că distanţa faţă de media europeană se menţine ridicată. PIB/locuitor a crescut de la aproximativ 2.000 euro în 2000 la 7.140  euro în 2008 şi de la 6.150 euro în 2009 la peste 10.000 euro în 2018 (circa un sfert din nivelul înregistrat în Zona Euro)”.

După tranziţia la economia de piaţă (anii 1990) România a traversat două cicluri economice şi un amplu proces de ajustare în contextul incidenţei Marii Recesiuni.

1. 2000-2008 – primul ciclu de economie de piaţă de după perioada interbelică, caracterizat printr-o dinamică ridicată a PIB (ritm mediu anual de peste 6%), pe fondul efectelor procesului de integrare economică europeană: libera circulaţie a factorilor de producţie, intrări masive de fluxuri investiţionale străine directe (peste 7 miliarde EUR/an în perioada 2005-2008), privatizarea unor companii importante (BCR, Petrom, etc) şi penetrarea pieţei interne de băncile străine. Finanţarea economiei interne s-a realizat îndeosebi prin dezvoltarea agresivă a sectorului bancar (în contextul penetrării instituţiilor financiare din ţările membre ale Uniunii Europene): astfel, raportul credit neguvernamental / PIB a crescut de la 7.1% în 2000 la peste 37% în 2009.

2. ajustarea macro-financiară 2009-2010, în contextul incidenţei Marii Recesiuni (cea mai puternică criză economică de după Al Doilea Război Mondial), severă pe plan intern, date fiind nivelul ridicat al deficitelor gemene şi dependenţa de finanţarea externă la momentul incidenţei acestui şoc.

3. 2011-2019 - ciclul economic post-criză, caracterizat printr-o creştere economică mai lentă (ritm mediu anual de 4%), pe fondul unui grad ridicat de prudenţă în sectorul privat (dat fiind impactul sever al Marii Recesiuni): dinamica investiţiilor productive a fost mai slabă comparativ cu cea din Zona Euro în perioada 2013-2018. În acest ciclu am asistat la scăderea semnificativă a ponderii creditului neguvernamental în PIB, cu peste 10 puncte procentuale, până la aproximativ 26% în prezent, ca urmare a reducerii expunerii băncilor străine şi creşterii ratei de economisire pe plan intern.

”Ambele cicluri economice s-au caracterizat prin politici fiscal-bugetare şi de venituri pro-ciclice şi discontinuitatea reformelor structurale, factori care au contribuit la deteriorarea echilibrului macroeconomic (intensificarea deficitelor gemene). Se poate spune că procesul de convergenţă economică europeană (nominală, reală, structurală, instituţională) a constituit axul central al evoluţiilor macro-financiare din România după lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (februarie 2000)”.

Perspectivele favorabile pe economia României pe termen mediu sunt susţinute de dinamica PIB potenţial (comparativ cu ţările din regiune membre ale UE) (determinată îndeosebi de ameliorarea productivităţii totale a factorilor de producţie), aşteptările de redinamizare a reformelor structurale (după tergiversările din ultimii cinci ani), perspectivele de aderare la OCDE (de altfel instituţia a lansat primele prognoze pe România în 2019), continuarea procesului de dezvoltare a pieţei de capital (după promovarea recentă în liga emergentă) şi poziţionarea geo-economică strategică.