Ministerul Educaţiei pune în dezbatere OUG prin care elevii din 100 de şcoli primesc o masă caldă

Ziarul Financiar 26.12.2019

Ministerul Educaţiei supune dezbaterii un proiect de OUG prin care le este acordată gratuit elevilor şi preşcolarilor o masă caldă în fiecare zi, în valoare de 10 lei. Masa caldă va fi acordată copiilor din 100 de şcoli. 

„Caracterul de urgenţă al actului normativ este impus de: faptul că fiecare copil al României are dreptul la educaţie, însă statutul socio – economic al familiilor din care provine mare majoritate a copiilor de vârstă şcolară nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet pentru a fi prezenţi la orele de curs, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea Ordonanţei de urgenţă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonaţă de urgenţă.

Măsura va fi aplicată odată cu intrarea în vigoare a OUG şi până la finele anului 2020.

„Pentru menţinerea sănătăţii preşcolarilor şi elevilor în cadrul Programului - pilot se vor distribui numai produse alimentare obţinute în unităţi autorizate/ înregistrate sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare”, mai arată sursa citată.

Ininţiatorul mai arată că aplicarea a acestui proiect pilot prevăzut de OUG va asigura premisele accesului egal şi nediscriminatoriu la educaţie al tuturor copiilor, indiferent
de mediul rezidenţial de apartenenţă sau de situaţia socio-economică.

Nevoia unui astfel de proiect a aparut şi în contextul în care un număr mare de elevi se află în situaţie de eşec şcolar sau abandonează/ părăsesc timpuriu şcoala, frecventarea şcolii fiind direct influenţată de condiţiile socio-economice şi geografice defavorabile (distanţe mari şi/sau trasee dificile de la domiciliu la unitatea de învăţământ, lipsa mesei de prânz).

100 de şcoli din toată ţara se află pe lista Ministerului Educaţiei care pot implementa proiectul-pilot de acordarea unei mese calde elevilor. Valoarea totală a proiectului este de peste 66 de milioane de lei.