PSD va sesiza, luni, CCR pe modificarea OUG 114, prin asumarea răspunderii de către Guvern

Autor: Ana Petrescu 29.12.2019

Social-democraţii vor sesiza, luni, CCR privind modificarea OUG 114 de către Guvern, prin asumarea răspunderii. Marcel Ciolacu a precizat că acţiunea va avea ca efect suspendarea efectelor actului normativ până la soluţionarea de către judecătorii Curţii.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu pe 23 decembrie, după plenul reunit al Parlamentului în care Exectivul şi-a asumat răspunderea pe modificarea prevederile OUG 114, dar şi pe Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2020.

„În cursul zilei de 30 (decembrie - n.r.) voi depune sesizarea privind OUG 114. E o sesizare pe formă, nu pe fond. Nu poţi să sari peste Parlament, cât timp 114 e la comisie, aproape de votul final. Cu alte cuvinte efectele ordonanţei de urgenţă vor fi suspendate până CCR va da o decizie”, a explicat Ciolacu.

Schimbările aduse OUG 114/2018, vizează modificări în domeniul energetic, financiar-bancar, comunicaţii şi fonduri private de pensii. Premierul Ludovic Orban a prezentat, în plenul reunit al Legislativului din 23 decembrie, ce va fi diferit.

„Proiectul de lege stipulează corectarea prevderilor vizate de domeniul energetic, financiar-bancar, domeniul comunicaţiilor, fondurilor private de pensii. De asemenea, cuprinde o serie de măsuri exact cum cuprindea şi OUG 114, în mai multe domenii de activitate, de la chestiuni legate de sporuri, până la diferite tipuri de reglementări privitor la cehltuielile care se efectuează în bugetul de stat, la momentul OUG 114 privitor la bugetul pe 2019 în legea pe care noi am propus-o Parlamentului, privitor la 2020”, a explicat Ludovic Orban.

În domeniul Energiei, Guvernul se angajează să reglementeze situaţia consumatorului vulnerabil. Totodată, a fost eliminată taxa de 2% pentru companiile din Energie.

Referitor la Pilonul II de pensii, Executivul abrogă prevederile ce obligă administratorii fondurilor să-şi majoreze capitalul social. Prim-ministrul a prezentat amendamentele adoptate. Executivul a fost de acord cu acordarea sporului de condiţii vătămătoare, în continuare.

Un alt amendament se referă la sumele acordate medicilor veterinari.

„De asemenea, am acceptat un amendament, ştiţi că am prorogat cu un an de zile aplicare prevederilor prin care se acordă medicilor veterinari suma stabilită prin lege. În urma analizelor, a existat un supliment de fonduri, ca atare, am scos din lege amendamentul prin care s-a eliminat articolul care prevedea prorogarea până la data de 1 ianuarie 2021”, a adăugat Orban.

Guvernul a acceptat amendamentul USR şi anume prorogarea termenelor de intrare în vigoare, de la 1 ianuarie 2020, a prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari şi aleşi locali.

El a mai spus că Guvernul a introdus în proiectul de lege interdicţia de a cumula salariul obţinut într-o instituţie publică cu pensia care e acordată tot de sistemul public sau de alte forme de pensii.

Orban a prezentat un amendament referitor la excepţiile de la această prevedere.

„Sigur, aici am acceptat amendamente ca să arătăm că nu suntem lipsiţi de realism. Am acceptat un amendament privitor la anumite excepţii pe care o să le facem, în învăţământul preuniversitar, în special cadrul rural, nu există cadre didactice, iar în cazul în care am interzice ca aceşti profesori pensionari să nu mai preda copiilor, practic am putea lăsa multe clase fără profesori. Deci, am acceptat această excepţie”, a completat el.

O altă excepţie se referă la asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi.

„Sunt situaţii în care membrii ai familiei cu pensionare pe limită de vârstă, se ocupă de mebrii ai familiei, şi am putea lăsa persoane cu dizabiltăţi fără asistenţi personali”, a argumentat şeful Executivului.

Nu în ultimul rând, a fost introdus în actul normativ modificat ca, de la 1 ianuarie, să înceteze toate detaşările din mediul privat în mediul public.

„Legat de interdicţia cumulului pensiei cu salariul la stat, am mai făcut excepţii la Şcoala Superioară de Aviaţia Civilă şi la Academia Română, unde foarte mulţi angajaţi sunt pensionari. E o formă de respect. Dar şi acolo, pe o perioadă limitată”, a conchis Ludovic Orban.