Virgil Popescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri: 800 de beneficiari Start Up Nation au încasat Ajutorul Financiar Nerambursabil

Autor: Laura Albu 30.12.2019

Ministrul Economiei, Energiei, Mediului de Afaceri şi Turismului a declarat luni, că jumătate jumătate din beneficiarii către care Ministerul avea facturi restante, şi-au primit ajutorul financiar nerambursabil. Au fost plătite jumătate din facturile restante până pe 23 decembrie, potrivit acestuia.

"Am asigurat plata facturilor restante pentru Start Up Nation - pe 23 decembrie erau depuse 1652 dosare de decont, din care 1179 au fost deja aprobate, restul fiind în clarificări privind cheltuielile solicitate la plată; pentru 983 beneficiari s-au efectuat vizite de certificare de către băncile partenere, restul fiind programate în perioada următoare; pentru 928 beneficiari au fost emise Acordurile de utilizare către banci, acestea urmând a procesa plăţile prin agenţiile unde au conturi deschise beneficiarii; 800 beneficiari au incasat deja Ajutorul Financiar Nerambursabil", a afirmat ministrul, într-o postare pe Facebook.

Acesta a adăugat că Ministerul a propus o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea a 34 de milioane de lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj din 2019 pentru plata personalului disponibilizat de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

"La propunerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Guvernul României a aprobat recent Hotărârea prin care se asigură veniturile lunare în completare pentru minerii disponibilizaţi din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Prin proiectul de act normativ, se propune aprobarea sumei de 34 milioane lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2019 pentru plata venitului lunar în completare persoanelor disponibilizate de Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A", a mai precizat Virgil Popescu.