Angajatorii vor scoate mai mulţi bani din buzunar de la 1 ianuarie 2020 dacă nu angajează persoane cu handicap

Ziarul Financiar 31.12.2019

Odată cu majorarea salariului minim brut, creşte şi contribuţia pentru persoanele cu handicap neîncadrate, astfel că entităţile economice vor trebui să plătească cel puţin 300 de lei dacă nu angajează persoane din această categorie defavorizată.

Strict legat de creşterea salariului minim este contribuţia pentru persoane cu handicap neîncadrate. Începând cu dată de 1 ianuarie 2020, salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plata se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe luna, reprezentând 13,327 lei/ora ( HG 935/2019 publicată în MOF 1010 /16.12.2019).

Pentru construcţii salariul minim rămâne la 3.000 de lei, precum la 2.350 de lei lunar rămâne şi salariul pentru cei cu vechime de muncă de cel puţîn un an şi studii superioare.

Potrivit Legii nr. 448/2006 art.78 alin. (2) şi (3) autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţîn 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi. Dacă nu angajează persoane cu handicap, plătesc lunar către bugetul de stat o suma reprezentând salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plata înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

De exemplu, o entitate cu 100 de angajaţi, are obligaţia fie de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi, respectiv 4% * 100 = 4, fie de a plăti la stat lunar o suma egală cu 4* 2.230 lei = 8.920 lei.

Anterior acestei modificări, suma pe care o datora era de 4* 2.080 lei = 8.320 lei, cu 600 de lei mai puţin.