Cum a decis Simona Halep să strângă bani pentru a le ajuta pe victimele incendiilor din Australia

Autor: Mihaela Măncilă 05.01.2020

Incendiile de vegetaţie din Australia au sensibilizat întreaga lume, iar o parte dintre sportivi se unesc pentru a dona bani celor care au avut de suferit în urma acestor tragedii. 

Fostul lider mondial, Simona Halep, şi-a declarat în nenumărate rânduri iubirea pentru Australia şi acum este pregătită să dea şi ea o mână de ajutor victimelor din acea zonă.

Tenismenul Nick Kyrgios, născut în Canberra, Australia, în vârstă de 24 de ani, a izbucnit în plâns când a început să vorbească despre această situaţie: "Oraşul meu natal este Canberra şi acum are cel mai toxic aer din lume. Este foarte trist. Este dureros".

Kyrgios s-a mobilizat şi le-a cerut sportivilor să se unească pentru a dona bani victimelor din Australia. Tenismenul a declarat că va dona câte 100 de dolari australieni (63 de euro) pentru fiecare as pe care îl va servi la turneele ATP Cup, Perth şi Sydney.

Şi Simona Halep s-a alăturat jucătorilor de tenis, dar a venit cu o altă modalitate de a strânge bani.

"Ei bine, ştiţi că eu iubesc Australia, dar, de asemenea, ştiţi că nu dau mulţi aşi 😜

Aşa că având în vedere că vreau să ajut, promisiunea mea este aceasta... de fiecare dacă de câte ori îl voi enerva pe Darren Cahill în timpul meciurilor din Australia, o să donez 200 de dolari.

În acest fel o să strâng mult mai mulţi bani", a scris Simona Halep, pe contul ei de Twitter.

Craig Tiley, actualul CEO al Tennis Australia, a anunţat organizarea de evenimente pentru strângerea de fonduri la ATP Cup, Openul Australiei şi la alte turnee prevăzute în perioada următoare.