Previziuni 2020 în industria alimentară. Brandurile româneşti se predau producătorilor străini, iar consumul este acoperit tot mai mult de importuri

Autor: Mădălina Dediu Panaete 06.01.2020

Anul 2019 a adus creşteri pentru majoritatea jucătorilor medii şi mari din industria alimentară şi a băuturilor, însă pentru anul acesta producătorii sunt rezervaţi.

 

5 TENDINŢE

♦ Continuă tranzacţiile pe piaţa alimentară şi a băuturilor având în vedere că au fost businessuri scoase la vânzare pe parcursul anului trecut. De exemplu, sursele ZF arată că îmbuteliatorul de apă La Fântâna este la vânzare, tran­zacţia putând fi finalizată în acest an.

♦ Consumul va continua să-şi încetinească ritmul de creştere pe fondul instabilităţii politice şi economice de la nivel local şi european. 

♦ Problemele cu forţa de muncă vor continua şi în 2020 pentru producători în condiţiile în care nevoia de angajaţi creşte, însă sunt tot mai puţini oameni care să muncească în fabrici.

♦ Pesta porcină va continua să afecteze industria cărnii după ce în a doua jumătate a anului 2017 piaţa a pierdut aproape 2 miliarde de euro.

♦ Consumul de alimente bio va creşte şi în 2020, astfel că tot mai mulţi producători vor miza pe aceste pro­duse.

 

5 ÎNTREBÂRI

♦ Va prelua Unilever integral businessul cu sucuri si alimente sănătoase Frufru? Gigantul a ajuns la 75% din companie.

♦ Vor apărea noi insolvenţe în rândul producătorilor de carne dat fiind faptul că pesta porcină a zdruncinat piaţa?

♦ Vor începe producătorii din industria alimentară să aducă lucrători din Asia în contextul lipsei de forţă de muncă?

♦ Vor mai fi antreprenori care îşi vor vinde businessurile din industria alimentară şi a băuturilor?

♦ Va face gigantul Coca-Cola achiziţii pe piaţa din România după modelul celor din afară? Gigantul a cumpărat mai multe businessuri în ultimii ani, în special în zona de cafea şi băuturi pe bază de fructe.