​Fondul Proprietatea vrea să-şi răscumpere 200 milioane de acţiuni într-o ofertă intermediată de Swiss Capital şi americanii de la Auerbach Grayson. La preţurile curente rezultă o ofertă de circa 50 milioane euro

Autor: Tibi Oprea 07.01.2020

Fondul Proprietatea, unul dintre cei mai mari emitenţi de la bursa românească şi acţionar minoritar la companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Petrom, a anunţat marţi la Bursă că internţionează să îşi răscumpere 200 de milioane de acţiuni ca urmare a unui astfel de program aprobat în toamna anului trecut şi că a depus în acest sens o solicitare de avizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Oferta de răscumpărare de acţiuni va derulată prin intermediul Swiss Capital şi compania americană de investiţii Auerbach Grayson în calitate de agenţi şi că răscumpărările pot fi atât sub formă de acţiuni, cât şi sub formă de certificate globale de depozit (GDR-uri), adică aşa cum are FP la Bursa de la Londra.

“Se anticipeaza ca detaliile complete ale Ofertei, inclusiv pretul, vor fi anuntate daca si cand Oferta va fi implementata si aprobarea de la ASF obtinuta, aprobare care se estimeaza sa fie primita in termen de 10 zile lucratoare, potrivit reglementarilor in vigoare”, se arată în raportul la bursă.

Fondul notează că depunerea solicitării de aprobare a ofertei publice nu reprezintă o garanţie că Fondul va derula efectiv oferta publică şi că decizia Fondului de a demara oferta publică va depinde de mai mulţi factori.