Banca UniCredit desemnată cel mai bun furnizor de servicii legate de finanţarea comerţului, potrivit unui sondaj Euromoney

Autor: Cristina Bellu 09.01.2020

UniCredit Bank a fost desemnată la nivel global drept cel mai bun furnizor de servicii legate de finanţarea comerţului şi afacerilor documentare („Trade Finance”), potrivit Euromoney’s Trade Finance Survey 2020, sondaj în cadrul căreia instituţia a mai primit premii şi pentru ariile Advisory, Financing, Overall Execution şi Products, precum şi pentru serviciile oferite clienţilor în Europa de vest, centrală şi de est (CEE).

“Sondajul Euromoney recunoaşte eforturile noastre constante în aceste arii, adăugate sprijinului pentru economia reală şi creării unei relaţii strânse cu clienţii”, spune Richard Burton, Head of UniCredit Corporate & Investment Banking
 
Banca a obţinut numeroase poziţii în fruntea clasamentului şi în ţările unde a fost efectuat sondajul, pentru categoria All Services,  fiind recunoscută  ca cel mai bun furnizor pentru zona CEE, Europa de vest, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Italia, România, Serbia, Slovacia şi Croaţia – precum şi la nivel global.

Instituţia şi-a atribuit şi titlurile de #1 Market Leader primite pentru activitatea din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Italia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Croaţia şi Turcia.

Pe piaţa locală, UniCredit Bank ocupă locul patru în topul după active. Banca a urcat încă din 2017 un loc în clasamentul după active, depăşind Raiffeisen, principalul competitor.

UniCredit controlează pe piaţa româneascăpe lângă UniCredit Bank şi UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.