Banca Transilvania estimează menţinerea ratei de economisire la un nivel ridicat: În 9 luni din 2019 rata de economisire a fost de aproape 15%

Autor: Cristina Bellu 10.01.2020

Rata de economisire la nivelul populaţiei se va situa la un nivel ridicat în trimestrele următoare, pe fondul perspectivelor de consolidare fiscal-bugetară pe termen scurt şi de dezvoltare a pieţei de capital pe termen mediu, transmit reprezentanţii Băncii Transilvania.

Estimarea vine în contextul în care rata de economisire la nivelul populaţiei s-a majorat în primele nouă luni din 2019 cu un punct procentual faţă de perioada similară din 2018, până la 14,8%, nivel superior mediei din Zona Euro, unde creşterea a fost de aproximativ 13%, potrivit datelor transmise astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

“Subliniem faptul că în prezent rata de economisire la nivelul populaţiei este superioară celei înregistrate la momentul incidenţei Marii Recesiuni, dar atragem atenţia cu privire la fenomenul de polarizare”, precizează Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.