Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, preşedintele IWCB-VINARIUM | 10 ianuarie 2020

Ziarul Financiar 10.01.2020

Ciorapii negri şi lungi ai lui Raţiu... Deşi, astăzi, orice bărbat elegant ştie că nu trebuie lăsat vederii piciorul îmbrăcat în pantalon de costum, e un lucru pe care un fost preşedinte, de pildă, nu-l aflase în prima campanie electorală post-decembristă. Ceea ce nu l-a împiedicat să câştige alegerile. Pentru că atunci erau mai mulţi cei care agreau şoseta albă (de bumbac) şi care se simţeau ofensaţi de „apucăturile aristocratice”. Indignări din acestea au apărut şi vis a vis de „pretenţiile gastronomice” ale vedetelor care au susţinut concerte aici.

Am fost, cumva, şi eu prins de val. Imediat după Revoluţie a venit la Bucureşti Filarmonica din Munchen, condusă de celebrul dirijor Sergiu Celibidache. Am o prietenă care era „vioara întâi(a)” în orchestră şi pe care nu o văzusem de la fuga ei în RFG. Toată „trupa” era cazată la Hotel Bucureşti (azi Radisson) unde m-am dus şi eu pentru a-mi scoate prietena în oraş, la masă.

Nu a fost posibil pentru că toată lumea mânca – obligatoriu - în acelaşi loc, după un meniu strict, întocmit şi asumat încă de la plecarea din Germania.

În prima secundă, mi s-a părut absurd. Pupi, prietena mea, care învăţase prin stabilirea ei in Occident câteva lecţii în plus, mi-a explicat cu răbdare: pentru adevăraţii profesionişti, mai ales în munca de echipă, aşa cum este într-o orchestră, este esenţială disciplina, coeziunea, diminuarea riscului colectiv prin rigoarea individuală. „Cum ar fi”, mi-a spus ea, „ca unul dintre colegi care n-a respectat meniul gândit de specialistul nostru pentru turnee, să aibă probleme digestive în timpul concertului?”

Atunci am înţeles. Adecvarea. Însă, după cum se vede, judecăm uşor şi poate mai şi greşim.

Am fost noi pe o scenă în faţa a zeci de mii de oameni susţinând un concert, să înţelegem nevoile de energie, de flatare a ego-ului (necesar pentru a fi „peste” mulţime), superstiţiile ş.a.m.d. pe care le au starurile?

Sau am fost încărcaţi cu responsabilitatea de a fi parte a uneia din cele mai bune orchestre din lume? Să dai totul - pe măsura aşteptărilor create de „brand”, tu şi instrumentul muzical? Cred că puţini dintre cei care citesc aceste rânduri pot spune altceva decât „nu”.

Cu toate acestea, munca noastră, realizările noastre au un public.

Unde-i vinul în poveste? Adecvarea. Nu vom mai fi aspru criticaţi (cum, de asemenea, se întâmpla până mai ieri) de ce bem un vin cu „papion”, dar am putea să stârnim mirări dacă rămânem doar la vinuri cu „şosete scurte”.

Fie ele şi de bumbac, „naturale”.

1. Lake Cooper Estate - Well Rhapsody Reserve, Heath Cote, Shiraz 2017. Australia. Australia. Din păcate, în aceste zile, ştirile care ne vin din această ţară sunt triste. Aceeaşi vreme secetoasă, cu temperaturi mari, atât de prielnică Shirazului, a aprins întreaga ţară.

Este posibil ca, în urma acestor necazuri, preţul vinurilor australiene să crească şi mai mult.

Este posibil ca unele titluri să nu apară în 2020. Shirazul prezentat nu ştiu să se afle în România. Este destul de scump, vreo 60 de dolari australieni (cum ar fi să fim judecaţi de ce dăm atâţia bani pe o sticlă de vin?).

Are toate caracteristicile pe care le iubesc la Shirazul australian. Chiar dacă există voci care critică aceste caracteristici. Corpolent, intens, toate prunele din lume, cireşe amare amestecate cu coacăze negre. Nu te saturi identificând arome şi nuanţe contrastante, surprinzătoare: cuişoare, tutun, piper, vanilie. Da, aşa arată un Shiraz foarte bun. Potenţial de învechire? Imens!

Aur la VINARIUM IWCB.

2. Suvla Wines - Reserve, Karasakiz 2016, Turcia

Turcia. Parcă suntem la Jurnalul de ştiri externe... Vinul nu se află în România. Suvla, fiind una din cele mai bune crame turceşti (cu oenologi „importaţi”), se află în toate locurile selecte din Turcia. Acolo unde se mai consumă alcool. Cred că am văzut vinurile de aici şi în noul aeroport din Istanbul.

Karasakiz, un soi cu răspândire redusă. Îl găsim în Turcia şi, eventual, în Grecia. În mod normal, vinurile din acest soi sunt uşoare, „băubile”.

La Reserve s-a optat pentru un vin mai complex, păstrat în baricuri. Are un farmec aparte şi duce cu gândul aproape instantaneu la plajele însorite ale Turciei.

Îl recomand pentru că umple un gol în registrul nostru gustativ. Pur şi simplu, nu are legătură cu structura sau cu aromele soiurilor internaţionale.

Nu va lăsaţi păcăliţi de „prietenia” pe care o transmite. În spate, stau, totuşi, 14 grade alcool.

3. Chateau Kefraya – Bekaa Valley - Cupaj 2014, Liban

Liban. E clar ca suntem la „Ştiri”! Vin libanez?

Da, foarte, foarte bun. O uniune valoroasă între Cabernet Sauvignon, Shiraz, Cabernet Franc, Cinsault şi Mourvedre. Practic, oenologul a dorit (şi a reuşit) să se asigure că vinul va avea structură, uşoare note jammy, vigoare şi culoare intensă.

Se simte şcoala franceză, dar şi tentaţia stilului de Lume Nouă. Nici despre acest vin nu ştiu dacă este importat (mea culpa!), dar ştiu că a făcut senzaţie la VINARIUM IWCB 2019 (unde a şi luat Aur şi Premiul VINOFED pentru vinul roşu sec cu cel mai mare punctaj!) şi mai ştiu că ar fi foarte potrivit în toate restaurantele libaneze de la noi, restaurante care au oferte culinare extrem de apreciate de consumatorii români. Logic ar fi ca la o mâncare libaneză să bei şi un vin libanez. Şi nu unul oarecare, ci unul care este printre campionii din această ţară, un vin care cucereşte novicele şi cunoscătorul - încă de la contactul olfactiv.

După această etapă, trebuie să ascultăm mesajul fiecărui soi. Cine a spus că e simplu?!

 

Lista vinurilor medaliate la IWCB VINARIUM 2019 aici.