Este oficial: guvernul PNL cere revocarea lui Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, din boardul Petrom

Autor: Tibi Oprea 13.01.2020
OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie de la bursa românească, a anunţat vineri că a primit o solicitare din partea noului ministru al energiei din guvernul PNL pentru a o revoca pe Sevil Shhaideh, fost ministru al dezvoltării regionale şi pro­punerea iniţială a PSD pentru funcţia de premier, din consiliul de supraveghere.

Astfel, OMV Petrom îşi convoacă acţionarii pe marginea acestui subiect, respectiv revocarea lui Sevil Shhaideh şi alegerea unui nou membru, dar în documentul publicat la bursă nu se menţionează data la care trebuie să se întâlnească acţionarii, cel mai probabil acest lucru urmând a fi publicat în perioada următoare.