Antreprenori locali. Familia Boca din Suceava a investit 3,5 mil. euro în 2019 în centrele de analize medicale Dorna Medical: În 2020 vrem să dezvoltăm noi puncte de lucru şi în alte localităţi

Autor: Georgiana Mihalache 13.01.2020

Din grupul Dorna Medical fac parte în prezent 16 puncte de recoltare, şase centre de imagistică medicală şi o policlinică, firmele activând în judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud.

Centrele de analize medicale Dorna Medical din Suceava, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa laboratoarelor şi a centrelor de analize, a încheiat anul 2019 cu afaceri de peste 30 mil. lei, în creştere cu 23% faţă de anul anterior, după ce s-a extins cu alte două puncte de lucru.