Delta Studio, distribuitor de obiecte pentru amenajări interioare, s-a apropiat de 100 mil. lei în 2019. Dragoş Bonea, proprietar: Ne-am propus pentru 2020 o creştere a cifrei de afaceri de 20%

Autor: Alina-Elena Vasiliu 14.01.2020
Furnizorul român de produse şi sisteme pentru amenajări interioare Delta Studio, controlat de Dragoş Bonea, şi-a majorat businessul cu 12% în 2019, până la 95 de milioane de lei. Investiţiile din 2019 au fost orientate mai mult către dezvoltarea sistemului informa­tic şi a magazinului online, astfel încât comenzile să poată fi plasate şi livrate mai simplu.

„Am încheiat un an bun pentru com­panie. Nu am mai urmărit creşterea cifrei de afaceri, ci optimizarea proceselor interne şi a profitabilităţii. La nivel de grup, am realizat o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 12% şi a EBITDA (profitul înainte de plata taxelor – n. red.) de aproximativ 25%“, spune Dragoş Bonea, proprietarul Delta Studio.