Roca X, fondul creat de mai mulţi antreprenori români, investeşte în aplicaţia de parksharing yeParking

Autor: Cristina Bellu 14.01.2020

Roca X, un fond de investiţii care caută start-up-uri din tehnologie din România şi străinătate, investeşte în yeParking, aplicaţie de parksharing şi furnizor IT de soluţii pentru eficientizarea spaţiilor de parcare.

Capitalul obţinut de companie în urma finanţării va fi folosit într-o primă etapă pentru creşterea ratei de utilizare a aplicaţiei în Cluj-Napoca, extinderea aplicaţiei în celelalte oraşe mari din România şi înrolarea primelor clădiri de birouri şi zone rezidenţiale închise în soluţia business to business.

“yeParking e o soluţie smart pentru o problemă presantă a oraşelor mari, unde să găseşti un loc de parcare devine tot mai dificil, spre imposibil.  De aceea suntem încrezători în potenţialul aplicaţiei să câştige popularitate în timp record şi credem că va deveni cât de curând un Waze al parcărilor, instalat pe toate telefoanele şoferilor din România şi nu numai. Am decis să completăm investiţia directă oferindu-ne susţinerea şi în dezvoltarea zonei business to business a platformei, prin implementarea ei ca metodă de plată în GoToParking, la aeroportul internaţional Avram Iancu din Cluj”, explică Alexandru Bogdan, Investment Manager ROCA X.