Dublarea alocaţiilor copiilor se amână. Preşedintele Klaus Iohannis: Nu se poate aplica imediat. Problema care trebuie acum rezolvată este una care ţine de bugetul naţional

Autori: Alexandru Costea , Mediafax 15.01.2020

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că majorarea alocaţiilor copiilor nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi resursele necesare. ”Legea este în regulă, de aceea am promulgat-o. Problema care trebuie acum rezolvată este una care ţine de bugetul naţional”, a mai spus el.

”Partea mea a fost de a analiza legea şi de a decide promulgarea sau nepromulgarea. Legea este în regulă, de aceea am promulgat-o. Guvernul îşi doreşte majorarea alocaţiilor, însă problema care trebuie acum rezolvată este una care ţine de bugetul naţional, care a fost aprobat înainte să se aprobe această lege care măreşte alocaţiile şi sunt convins că guvernul va găsi soluţia cea mai bună. Probabil nu se poate aplica imediat, dar în câteva luni se vor găsi soluţiile”, a declarat Klaus Iohannis.

El a mai spus că Executivul ”îşi face ultimele calcule”.

”Vreau să subliniez o chestiune foarte importantă fiindcă am observat câteva interpretări neconforme - şi eu, şi Guvernul ne dorim creşterea alocaţiilor pentru copii”, a mai spus şeful statului.

PNL ia în calcul prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede dublarea alocaţiilor de stat, după ce Klaus Iohannis a promulgat legea.