Start-up-ul Tokinomo, care ajută retailerii să-şi crească vânzările la raft, a luat o finanţare de peste 700.000 euro: vrem să devenim infrastructura de customer engagement numărul unu pe piaţa globală

Autor: Adrian Seceleanu 16.01.2020

Startup-ul de tehnologie pentru retaileri Tokinomo (tokinomo.com) a finalizat o rundă de investiţii în valoare de peste 0,7 mil. euro, la care au participat fondul de investiţii Early Game Ventures (earlygame.vc) şi un grup de business angels, majoritatea parte din TechAngels (techangels.ro), care a contribuit cu 0,5 mil. euro.

Tokinomo este o platformă de creştere a vânzărilor la raft în magazine şi hipermarketuri prin interacţiunea cu cumpărătorii, care constă într-o serie de roboţi plasaţi pe rafturile magazinelor şi o platformă web care permite managementul acestora şi generarea de rapoarte şi analize în timp real. 

„Am obţinut mai mulţi bani din piaţă decât ne-am propus, însă calitatea celor dornici să investească în Tokinomo ne-au făcut să spunem da din toată inima. Acum ne uităm spre viitor, dorim să accelerăm creşterea, să intrăm pe cât mai multe pieţe şi să dezvoltăm tehnologia astfel încât să devenim infrastructura de customer engagement numărul unu pe piaţa globală”, a declarat Ionuţ Vlad, fondator şi CEO al Tokinomo.