Autorităţile poloneze amendează VW în legătură cu Dieselgate

Autor: Catalina Apostoiu 17.01.2020

Autoritatea de protecţie a consumatorilor din Polonia (UOKiK) a anunţat că impune o amendă de peste 120 de milioane de zloţi (31,6 milioane de dolari) constructorului auto german Volkswagen pentru înşelarea clienţilor cu privire la nivelul emisiilor autovehiculelor sale, potrivit Reuters.

Amenda, cea mai mare impusă vreodată de autoritatea ţării pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, reprezintă ultimul capitol din scandalul Dieselgate ce a costat VW 30 de miliarde de euro.