Teamnet, fostul campion al proiectelor IT cu statul, acum în insolvenţă, a avut venituri de mai puţin de 10 mil. lei de la clienţi în primele trei trimestre din 2019. Instanţa a aprobat prelungirea cu un an a implementării planului de reorganizare a companiei, până în septembrie 2022

Autor: Adrian Seceleanu 17.01.2020
Teamnet Internaţional, fostul jucător dominant de pe piaţa locală de integrare IT&C care a intrat în insolvenţă în 2017, a înregistrat în primele trei trimestre din 2019 venituri de la clienţi de mai puţin de 10 milioane de lei, conform unui raport al administratorului RPM Advisory Hub.

Lunile martie şi iunie din 2019, cu încasări de 2,2 mil. lei, respectiv 1,7 mil. lei, au fost cele mai bune pentru com­panie. În anii săi de glorie Teamnet obţinea venituri de 10 mil. lei la fiecare două săptămâni.

Compania avea în luna noiembrie 2019 o valoare a contractelor în derulare de 293 mil. lei, sumă din care încasase 199 mil. lei.