Studiu bombă! Nielsen: Ziarele print au un indice de încredere a consumatorilor de trei ori mai mare decât mediul digital. Surprinzător, milenialii consideră presa scrisă cel de mai încredere canal

Autor: Roxana Rosu 17.01.2020

Ziarele sunt cea mai de încredere sursă de informaţii cu privire la branduri şi produse, urmate de panourile publicitare şi reviste, în timp ce mediul digital şi internetul beneficiază de mai puţină încredere din partea consumatorilor, arată un studiu realizat de Nielsen.

Practic, chiar dacă la nivel global consumatorii au tendinţa de a folosit mai ales canalele digitale şi reţelele de socializare, atunci când vine vorba de încredere ei se bazează pe surse tradiţionale. Potrivit Nielsen, ziarele au un indice de incredere raportat la utilizare de 240, panourile publicitare 178 si revistele 162, spre deosebire de internet si mediul digital, care au un index mult mai mic, de 78.

Surprinzător, milenialii sunt audienţa cea mai loială a tuturor canalelor, considerând presa scrisă drept cel mai de încredere canal (indice de 356). La polul opus se află “baby boomers”, care sunt sceptici în legptura cu toate canalele, iar „generaţia tăcută” arată o preferinţă clară pentru ziare (indice de 241).