Patru firme tech au dat în judecată Facebook pe baza încălcării unor reguli de concurenţă, cerându-i demisia lui Mark Zuckerberg şi vânzarea imediată a acţiunilor acestuia

Autor: Eduard Ivanovici 19.01.2020

Patru firme tech din Statele Unite au dat în judecată Facebook pe baza încălcării unor reguli de concurenţă, cerându-i fondatorului şi directorului executiv Mark Zuckerberg să îşi dea demisia şi să îşi vândă majoritatea acţiunilor pe care le deţine în cadrul platformei de social media, conform Business Insider.

Cele patru companii sunt Circl, marketplace şi reţea de socializare, Beehive Biometric, firmă ce se ocupă cu verificarea identităţii, Reveal Chat, o aplicaţie de chat şi Lenddo, un furnizor de servicii financiare.

Două din cele patru companii – Circl şi Beehive Biometric – sunt acum închise, în timp ce Reveal Chat a fost achiziţionată în 2015 de platforma de streaming muzical Rhapsody.

Într-un proces federal intentat joi în San Francisco, cele patru firme au acuzat Facebook de conducerea „celei mai sfidătoare şi anticompetitive scheme” de-a lungul anilor 2010. Companiile pretind că „efectul pe care l-a generat schema anticompetitivă iniţiată de Facebook este unul dintre cele mai mari monopoluri întâlnite vreodată în Statele Unite”.

În concluzie, cele patru companii îi cer lui Zuckerberg să îşi vândă pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine în cadrul companiei. Zuckerberg controlează circa 60% din acţiunile cu drept de vot şi este în acelaşi timp director executiv şi preşedinte, fapt ce îi oferă control universal asupra companiei.

Plângerea mai face referire la faptul că Facebook deţine unele dintre cele mai mari platforme de social media şi de messaging, Instagram şi WhatsApp. Cele patru firme s-au plâns de integrarea acestor servicii ce „va creşte costul pe care şi-l vor asuma utilizatorii care vor să folosească o reţea de socializare rivală”.

În iulie 2019, Comisia Federală de Comerţ din Statele Unite a lansat o investigaţie antitrust împotriva companiei lui Mark Zuckerberg, în timp ce 50 de state americane au declanşat o investigaţie asemănătoare în luna septembrie. În aceeaşi lună, Departamentul de Justiţie deschidea o investigaţie oficială bazată pe încălcarea unor reguli de concurenţă.

„Operăm într-un mediu competitiv unde oamenii şi agenţii de publicitate au la dispoziţie o multitudine de alegeri. În mediul actual, unde avocaţii acuzatorilor vâd doar oportunităţi financiare, acuzaţiile de acest gen nu sunt neaşteptate, dar sunt nefondate”, a declarat un purtător de cuvânt din cadrul Facebook.