Larix Mobilă, producător de mobilă din Reghin: Piaţa locală este inundată de produse de import ieftine, iar principalii noştri clienţi sunt occidentalii. „Peste 70% din producţia noastră merge spre export, în general în Benelux şi Germania.“

Autor: Alexandra Cepăreanu 22.01.2020
„Peste 70% din producţia noastră merge spre export, în general în Benelux şi Germania.“
 


Producătorul Larix Mobilă, cu se­diul în Reghin, judeţul Mureş, cu afa­ceri anuale de 66 mil. lei, trimite la export aproximativ 70% din mobilierul produs în cele trei fabrici pe care le operează în România şi unde lucrează peste 360 de oameni.

„Devine tot mai greu să fa­cem faţă importurilor de pro­duse ieftine. Piaţa din România nu este sufi­cient de matură pentru a în­ţe­lege implicaţiile în­cu­rajă­rii acestor im­porturi, de ace­ea occi­den­talii sunt prin­cipalii noş­tri clienţi. Pe lân­gă cursa con­tinuă de a efi­cientiza cos­tu­rile şi a men­ţi­ne preţul cât mai scăzut, pentru a concura cu produse asiatice, se adaugă şi tot mai multe răspunderi şi obligaţii legale şi o legislaţie lipsită de predictibi­li­tate. În lip­sa unei încurajări a antrepre­no­rilor de profil, ne va fi tot mai greu“, a spus într-un interviu pentru ZF Zsolt Bereczki, ad­mi­nistrator şi acţionar al companiei Larix Mobilă.