Numărul de muncitori străini din Cehia s-a dublat în 10 ani

Autor: Catalina Apostoiu 21.01.2020

Economia cehă este din ce în ce mai dependentă de forţa de muncă străină, scrie radio.cz. Potrivit cifrelor publicate de biroul ceh de statistică, muncitorii străini au reprezentat 13% din forţa de muncă locală anul trecut. În 2010, procentul se situa la numai 6%. În decursul ultimului deceniu, numărul muncitorilor străini de pe piaţa locală a înregistrat mai mult de o dublare. Din cauza şomajului situat la un minim record, firmele din Cehia au dificultăţi în a atrage muncitori străini şi au pus presiune pe guvern să majoreze cotele de muncitori din ţări aflate în afara UE.