Cât pot să mai crească acţiunile SIF-urilor?

Autor: Liviu Popescu 21.01.2020
Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) se apre­ciază puternic la Bursa de la Bucureşti întrucât inves­ti­to­rii apreciază faptul că toate au raportat creşteri pe linie ale ac­tivelor şi ale profitabilităţii în anul 2019 faţă de anul 2018, ceea ce le-ar permite acordarea de dividen­de atrac­tive şi com­parabile cu cele plătite de companii din prima ligă bursieră. Analiştii mai spun că şi legea fondurilor de investiţii alternative (FIA), cea care prevede eliminarea pragului de deţinere de 5% dintr-o SIF şi care urmează să fie publicată în Monitorul Oficial şi ulterior implementată de societăţi, este şi va fi unul dintre catalizatori. De asemenea şi faptul că SIF-urile sunt subevaluate, aspect evidenţiat şi într-un articol al ZF publicat vineri, când a început şi trendul de creştere, stă la bază creşterilor. „Acţiunile emise de către SIF-uri îşi continuă trendul ascendent început săptămâna trecută. Luni creşterea a fost mai puternică, iar în cazul SIF 5, cotaţia a depăşit preţul din ofertă. Motivele ar putea să fie legate de noua lege FIA, precum şi de situaţiile financiare anunţate de către emitenţii în cauză“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest, una dintre cele mai vechi societăţi de brokeraj din România.