Antreprenori locali. Apemin Tuşnad, îmbuteliator de apă minerală, a ajuns la afaceri de 64 mil. lei în 2019, plus 12%

Autor: Mădălina Dediu Panaete 21.01.2020
Apemin Tuşnad, unul dintre cei mari mari zece îmbuteliatori de apă minerală naturală, a terminat anul 2019 cu o creştere de aproximativ 12% faţă de anul precedent, până la 64,3 milioane de lei (peste 13 mil. euro), arată datele furnizate de companie. Astfel, compania păstrează trendul de creştere de peste 10% din ultimii patru ani. „În 2019, a crescut şi volumul de vânzări, dar am avut şi o majorare de preţuri în primăvară. Pentru 2020 estimăm o creştere similară“, a spus Gyarfas Kurko, administrator şi acţionar la Apemin Tuşnad. Compania a luat naştere în 1999 prin divizarea societăţii Perla Harghitei, care este la rândul ei unul dintre cei mai mari producători de apă minerală. În 1996, Perla Harghitei se privatizează prin MEBO ( trecând din proprietatea statului în cea a salariaţilor), operaţiune la care participă familia Kurko, tată şi fiu. Gyarfas Kurko îl convinge trei ani mai târziu pe tatăl său Arpad să-i dea unul din­tre centrele de producţie ale Perla Harghitei şi înfiin­ţea­ză Apemin Tuşnad, după cum povestea antrepre­no­rul anterior pentru ZF. De altfel, Gyarfas Kurko este acum acţionar în ambele companii. Apemin Tuşnad îmbuteliează apă minerală naturală Tuşnad (carbogazificată şi slab carbogazificată ), Artesia (apă minerală plată) şi Izvorul Ascuns (apă de masă carbogazificată şi plată ).