Europa Centrală are în faţă o luptă dură cu Germania pentru migranţi

Autor: Catalina Apostoiu 22.01.2020

În pofida discursurilor antimigranţi ale guvernelor populiste, ţările parte ale Grupului de la Vişegrad (V4) au nevoie să-şi păstreze întreaga forţă de muncă străină pe care o pot obţine, scrie Balkan Insight.

Germania este pe cale să stârnească mânia Europei Centrale din nou prin deschiderea către migranţi.

Ultima dată când a făcut acest lucru, la apogeul crizei refugiaţilor şi migranţilor din Europa din 2015, aceasta a fost dur criticată de guvernele populiste ale ţărilor V4.

Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia refuză în continuare să absoarbă mici cote din cei aproximativ 1 milion de refugiaţi care au sosit în UE din Orientul Mijlociu şi Africa.

De această dată, însă, acestea se tem că Germania le va „fura“ milioanele de migranţi pe care aceste ţări îi vor.

Firmele germane au aproximativ 1,3 milioane de joburi vacante.

Migraţia către Germania din statele V4 care au aderat la UE în anii 2000 s-a încheiat, astfel că Berlinul vânează muncitori din afara blocului.

O nouă legislaţie privind migranţii va intra în vigoare pe 1 martie în Germania, iar cetăţenii ţărilor de la graniţa cu UE, Ucraina, Belarus şi ţările din Balcanii de Vest sunt cele mai evidente ţinte.

Statele V4 au recrutat însă în ultimii ani exact din aceste locuri pentru a-şi ţine economiile pe creştere în faţa declinului demografic şi îmbătrânirii populaţiilor.

Cu încurajarea băncilor centrale şi grupurilor de angajatori, acestea sunt aşteptate să răspundă la acţiunea Germaniei prin noi scheme care au atras în ultimii ani milioane de muncitori migranţi.

Ca şi în cazul Germaniei, principala problemă a acestora este o penurie severă de forţă de muncă.

Ţările V4 au în faţă o luptă dură pentru aceşti muncitori şi contribuabili.

„Cu excepţia Cehiei, diferenţa de venituri dintre Germania şi Europa Centrală şi de Est rămâne una uriaşă, de aproximativ 50%. Dar nu este vorba doar despre bani. Calitatea traiului şi egalitatea sunt de asemenea importante, iar pentru mulţi din regiune, Germania este standardul de aur la aceste capitol“, arată Richard Grieveson, de la Vienna Institute for International Economic Studies.

Totuşi, lupta nu este una fără şanse de câştig.

Criteriile incluse în noua legislaţie germană ar putea face ca multor cetăşeni din afara UE să le fie în continuare dificil să obţină un permis de muncă.

Unii cred că criteriile germane ar putea fi relaxate dacă Berlinul găseşte că acestea limitează intrarea de noi muncitori în ţară.

Între timp, numărul potenţialilor muncitori migranţi care întrunesc condiţiile germane ar putea fi mai mare decât cred ţările V4.