Belarusul cumpără petrol din Norvegia în contextul disputei cu Rusia

Autor: Catalina Apostoiu 23.01.2020

Belarus a semnat un acord de achiziţionare de petrol din Norvegia în încercarea de a-şi diversifica importurile de energie, relatează The Moscow Times.

Compania petrolieră de stat a ţării, Belneftekhim, a anunţat că a achiziţionat 80.000 de tone de ţiţei, echivalentul a peste jumătate de milion de barili.

Rusia, care asigură aproximativ 80% din energia Belarusului, şi-a întrerupt livrările de petrol către Belarus timp de trei zile la începutul acestei luni pe fondul unei dispute privind preţurile.