Cum este structurat împrumutul pe 30 de ani luat săptămâna aceasta de România de pe pieţele externe: 1,4 mld. euro pe 12 ani şi 1,6 mld. euro pe 30 de ani. În martie 2019, fostul ministru de finanţe împrumuta 1,35 mld. euro pe 30 de ani

Ziarul Financiar 23.01.2020

Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,4 miliarde de euro din eurobonduri pe 12 ani şi 1,6 miliarde de euro pe 30 de ani, în ceea ce a fost prima ieşire pe pieţele externe pe 2020 a Guvernului României şi care a atras ordine de la investitori de circa 12 miliarde de euro, arată datele agregate de ZF.

Spre comparaţie în martie 2019, la prima ieşire pe pieţele externe pentru un împrumut în euro pe 30 de ani, Ministerul Finanţelor de atunci, condus de Eugen Teodorovici, a atras 1,35 miliarde de euro.

Marţi, Ministerul Finanţelor, condus de Florin Cîţu, a împrumutat 3 miliarde de euro de pe pieţele externe, într-o emisiune de obligaţiuni necesară pentru acoperirea deficitului bugetar. Suma reprezintă jumătate din cât intenţionează Finanţele să împrumute în 2020 de pe pieţele externe.

Investitorii au plasat ordine de 12 miliarde de euro, adică de patru ori peste suma atrasă de statul român, ceea ce reprezintă un interes ridicat comparativ cu cel din anul precedent, când ordinele subscrise au fost de 7 mld. euro.

Pentru emisiunea de eurobonduri de marţi, statul român plăteşte dobânzi de 2,04% pe an pentru tranşa de 12 ani şi 3,4% pe an pentru cea pe 30 de ani, arată datele agregate de Ziarul Financiar din platforma Bloomberg, acolo unde au fost introduse ordinele aferente acestei emisiuni.

Spre comparaţie, în martie 2019 statul român s-a împrumutat pe 30 de ani la o dobândă de 4,65% pe an, 3,6% pentru 15 ani şi 2,1% pentru 7 ani, arată datele agregate de ZF.

Dobânda împrumutului cu scadenţa în 2050 este în scădere faţă de cea aferentă împrumutului pe aceeaşi maturitate accesat anul trecut, diferenţa fiind explicată de abundenţa de lichiditate de pe pieţele externe şi de numărul scăzut de alternative de plasament. Emisiunea de marţi este administrată de către BNP Paribas, CitiGroup, Raiffeisen Bank, Société Générale şi UniCredit Bank.