Cât de antreprenorială este România? Cehia are de două ori mai multe IMM-uri ca România deşi populaţia este de două ori mai mică

Autor: Cristina Roşca 01.02.2020

România are aproape 500.000 de IMM-uri, mai puţine decât Ungaria sau Cehia, două ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est cu populaţii de două ori mai mici, dar cu un spirit antreprenorial mai dezvoltat, arată datele Comisiei Europene. Astfel, Cehia are peste 1 milion de IMM-uri şi 1.650 de companii mari. Prin comparaţie, România are la fel de multe firme mari, dar de două ori mai puţine IMM-uri.

Datele se referă la companii din domeniul non-financiar, mai exact din industrie, construcţii, comerţ şi servicii. Nu sunt însă incluse firmele din agricultură, piscicultură, educaţie sau sănătate.

Când vine vorba de clasificări, microîntreprinderile sunt cele care au între 0 şi 9 salariaţi, afacerile mici au între 10 şi 49 de angajaţi, iar cele medii între 50 şi 249. Tot ce depăşeşte 250 de persoane angajate este catalogată ca firmă mare.